UNIUNEA EUROPEANĂ Fondul Social European GUVERNUL ROMÂNIEI Ministerul Administraţiei şi Internelor Inovaţie în administraţie Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative". Republicii nr. Structura Locală de Organizare a UEFA EURO 2020 la București prezintă lista centrelor medicale de unde se pot obține brățările de acces la meciurile de pe Arena Națională. ro ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre. Diverse state europene restricționează în diverse modalități circulația românilor pe teritoriul acestora, în contextul pandemiei: multe dintre acestea impun izolarea pe o perioadă de timp de la sosirea în țară, altele cer teste negative de COVID-19 pentru cei care vin din anumite zone ale țării și altele interzic cu totul intrarea. Lista actualizată a unităților de cazare care le accepta. Curtea de Apel Braşov a suspendat cotele de vânătoare pentru 36 de specii de păsări sălbatice. De trei ani, Andrei pleaca din Brasov sa lucreze ca ospatar la mare. CENTRUL MEDICAL DENUMIRE PUNCT MEDICAL BUCUREȘTI SECTOR ADRESA PUNCT MEDICAL TELEFON CALL CENTER PROGRAM OK Medical DRIVE-THRU & WALK IN BĂNEASA 1 Parcarea Băneasa Shopping City, cu […]. - Ministerul Transporturilor, Constructiilor si - ghid de turism. ro 1 abrud aiud alba iulia alba iulia albac ampoita arieseni benic bistra blaj bubesti campeni capalna cib cugir dobra drasov fata fata lapusului galda de jos. Ministerul Turismului Hoteluri Acreditate. Ministerul Turismului a sanctionat cu amenda de 50. Inainte insa ca Ministerul Turismului sa anunte cifra de 100 de mii de turisti pe litoral in weekend-ul de 1 Mai, Corina Martin, presedintele Ascoiatiei Nationale a Agentiilor de Turism, declarase ca pe litoral s-au aflat, in ultimele zile, 20 de mii de turisti, cu 30% mai mult decat anul trecut, cand 1 Mai s-a suprapus cu vacanta de Pasti. Fiecare directie a agentiei de turism O9VACANTA este in continua evolutie. Scrie un comentariu Legea nr. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Ministerul Turismului vrea să ateste localitățile Borșa din județul Maramureș și Dâmbovicioara din Argeș ca stațiuni turistice de interes național, precum și zonele Mamaia Nord și Peștera-Padina. 000 de persoane, ceea ce ar insemna, la nivel comparativ, mai mult decit populatia actuala a municipiului Sebes“, declara Anton Santa, directorul adjunct al Directiei Judetene de Statistica Alba. Lista unităţilor care acceptă vouchere de vacanţă. Listare stiri - Formare continua. com a realizat o lista a restrictiilor prevazute de aceste tari, dar si a masurilor pe care cetatenii romani trebuie sa le respecte odata ajunsi acolo, potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul de Externe. Definirea priorităţilor şi domeniilor de intervenţie la nivel regional pentru viitoarea perioadă de programare 2014-2020 a reprezentat un proces participativ, realizat prin implicarea actorilor regionali relevanţi, fiind astfel create premisele necesare pentru identificarea nevoilor reale de dezvoltare ale regiunii Sud-Vest Oltenia. Doar 49 dintre apartamentele si garsoniere inchiriate in regim hotelier in Capitala sunt clasificate, adica functioneaza legal, potrivit datelor furnizate de Ministerul Turismului. - Circuite individuale, cu documentatia programului, cazari la categoria de hotel ales de dumneavoastra, servicii de rent-a-car, ghizi locali, bilet de avion. ADR Nord-Est, în calitate de coordonator al RIS3 Nord-Est, a derulat, în perioada 4 septembrie - 14 decembrie 2020, un proces de identificare de proiecte inovative în domeniile de specializare inteligentă regionale, în vederea constituirii portofoliului de proiecte RIS3 Nord-Est. 1526 din data de 06. In conformitate cu regulamentul in vigoare pe perioada starii de urgenta, conferinta s-a desfasurat delocalizat, prin video-link si a reunit experti economici si reprezentanti ai sistemului bancar, si profesori. Ordinul MMJS/INS nr. La fel se va proceda şi în cazul agenţiilor de turism nelicenţiate. Поиск на сайте: COVID-19. România Turistică vă prezintă lista stațiunilor turistice actualizată la zi. Proiectul de ordonanță de urgență ce propune schimbarea modului în care se vor acorda voucherele de vacanță pentru bugetari a fost inițiat de Ministerul Turismului și are nevoie, pentru a se putea aplica, de adoptarea Guvernului și de publicarea în Monitorul Oficial. IMM-urile si operatorii din domeniul HORECA (pensiuni, hoteluri, restaurante, cafenele si alte IMMuri din HORECA) pot obtine 100. Turismului ANEXA 4 LISTA profesiilor reglementate in Romania care necesita cunoasterea dreptului roman 1. Ministerul Turismului Hoteluri Acreditate. Ministerul Justiției. 24/08/2019. Pentru a le putea vizualiza alegeti judetul in care agentia isi are sediul. numărul de salariaţi, obţinem un nivel al productivităţii muncii de 89. din Bucureşti. In scopul coordonarii politicii financiare, stabilita de Guvern si aprobata de Parlamentul Romaniei, privind politica valutara, monetara si de credit, Ministerul Finantelor Publice colabo 395) Drept comercial. Dacă vorbim de cifre, numărul nopţilor petrecute de turiştii străini în unităţile de cazare din ţările Uniunii Europene a înregistrat o scădere de 68% în 2020 faţă de anul 2019. Călător și turist în România, cu TAROM. Voucherul de vacanţă este acceptat de numeroase agenţii de turism acreditate, pensiuni, hoteluri şi unităţi de tratament. Clădirile, de cele mai multe ori, nu au rampe de acces, lift, pavaj tactil sau trepte vopsite în culori contrastante, așa cum prevede legea. Prin POR, Axa 5 Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, domeniul 5. 000 de euro. Proporţia celor care şi-au încetat definitiv activitatea este de 5,9%, iar ponderea întreprinderilor încă inactive la un an după înfiinţare se situează în jurul valorii de 13,0%. După adăugarea noii clinici, lista unităţilor sanitare acreditate pentru efectuarea de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în România va curpinde 74 de unități medicale. Ministerul Turismului a inițiat procedura de vânzare pe Bursă a acțiunilor deținute la șapte companii hoteliere, printre care Athenee Palace, Lido, Robinson Predeal, prin angajarea casei de avocatură Boștină și Asociații drept consultant juridic. Potențialul turismului în județul Mureș și nevoia unei platforme locale de cazări. Ministerul turismului a transmis, miercuri seară, o serie de precizări referitoare la funcţionarea firmelor de booking în românia, odată cu adoptarea un alt scop pe care ministerul turismului îl urmăreşte prin această nouă reglementare este de a avea o evidenţă exactă a numărului de locuri de. 328, Sambata de Sus, jud. 2011, încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului prin. 2); – Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului – ghid de turism. Herculane”, ”Herculane – viziuni arhitecturale”, iar sâmbătă, 12 iunie 2021, a fost inaugurată cea de-a treia secțiune a simpozionului ”Turism și cultură la Băile Herculane”, în cadrul căreia s-a lansat oficial prima rută cultural turistică dezvoltată la nivel național, recunoscută de Ministerul Economiei, Energiei. La lumina unei veioze în formă de glob, înconjurată de cărți și caiete, Paula, o copilă de 11 ani din Chișinău, își face temele. Grecia propune romanilor vacante in HalkidikiGrecia a fost prezenta la Targul de Turism al Romaniei, editia de primavara 2010 si a venit cu propuneri de vacanta in aceasta tara, u [. Vouchere de vacanţă 2019. Nu stiu care e statutul unitatilor de cazare din cadrul M. 2018 servicii; Angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor beneficia din acest an de decontarea vacanței, în limita a 1 450 de lei. 1526 din data de 06. Cumperi online la cele mai bune preturi in siguranta maxima Programul Work and Travel Grecia este o oportunitate de a face practica profesionala in domeniul serviciilor si turismului in hoteluri si restaurante de 4 si 5 stele. See full list on sodexo. lista acronimelor Şi abrevierilor 3. Unitati Turistice Acreditate 2020. Herculane”, ”Herculane – viziuni arhitecturale”, iar sâmbătă, 12 iunie 2021, a fost inaugurată cea de-a treia secțiune a simpozionului ”Turism și cultură la Băile Herculane”, în cadrul căreia s-a lansat oficial prima rută cultural turistică dezvoltată la nivel național, recunoscută de Ministerul Economiei, Energiei. Pentru a le putea vizualiza alegeti judetul in care agentia isi are sediul. Răducu Popescu, a încheiat un protocol de colaborare cu președintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, prin care elevii de la liceele tehnologice cu profil turism. În acest sens, MEAT a publicat. Guvernul a decis să introducă instituţia de învăţământ privat în lista celor acreditate, modificând hotărârea de guvern în care nu se regăsea. 000 de persoane, ceea ce ar insemna, la nivel comparativ, mai mult decit populatia actuala a municipiului Sebes“, declara Anton Santa, directorul adjunct al Directiei Judetene de Statistica Alba. Însă abia la 4 ianuarie 1936, ONT a devenit. Pentru navă, consultați HMS Caicos (K505). Strategia de dezvoltare a turismului in republica Moldova (2020) 1. Simpozionul dedicat Centenarului Marii Uniri, „100 de ani de la Marea Unire. limita retragere numerar raiffeisen lista candidati alegeri parlamentare 2016 lista e uri periculoase lista actionari petrom persoane fizice lista hoteluri acreditate de ministerul turismului limbi moderne aplicate ase Cu Ocazia Zilei Femeii Iți Doresc Multă Sănătate Fericire și Numai Bine La Mulți Ani Mama Soacra In 2020 Marriage. De asemenea, începând cu data de 9 iulie, (hotel, unitate de cazare etc. Noile restricţii de călătorie şi anume intrarea Greciei, Franţei şi Spaniei pe lista roşie, cât şi a […]. Hits: 6039 Ministerul Turismului cauta un organizator de evenimente. Lista actualizată a unităților de turism acreditate de Ministerul Turismului, de unde puteți achiziționa pachete de servicii ( cazare + masă ) , pentru a deconta ulterior pe baza facturilor emise de acestea. Electric Up 2020. În anul 2014 rata de supravieţuire a întreprinderilor la un an este de peste 80%. 19 din Ordonanța Guvernului nr. Turismul balnear include. Pina in anul 2015 pierderea ar fi de 15. Peste trei ani, salariul mediu net ar urma sa creasca la putin peste 4. Ancuța Paraschivoiu. Pensiuni acreditate de ministerul turismului 2018. Dobândirea de competenţe de către elevi, în anul şcolar 2019-2020, va fi asigurată de către cadrele didactice ale unităţii noastre de învăţământ, care au pregatirea necesara si folosesc metode specifice acestui tip de instruire. Pentru că de multe ori am văzut că sunt unii care se plâng, dar în spate este de fapt o evaziune. Controalele la unităţile de cazare au avut loc în perioada 5 - 10 iulie. Cum poți folosi voucherele de vacanță. Detalii de contact. Republicii nr. Sambata de Sus, Zona Turistica nr. 000 de lei si a retras certificatul de clasificare pentru zece hoteluri din judetul Constanta…. Din cauza problemelor cu infrastructura, turismul a crescut lent, dar a cunoscut îmbunătățiri înaintea Cupei Națiunilor din 2002. Pe site-ul nostru veti gasi, in afara recomandarilor de cazare in Poiana Brasov, si recomandari de obiective turistice de vizitat, de restaurante si baruri, precum si harti si informatii actualizate despre starea vremii in Poiana Brasov. Anularea Măsurii 3, aferentă OUG 130/2020, propunere luată în calcul de Guvern din motive ce ţin de o breşă de securitate a datelor, motiv ce nu poate fi imputat aplicanţilor, - în contextul în care 27. Ca el sunt multi angajati in gastronomie si hotelarie, ce spera sa puncteze trei zerouri in contul de dupa sezon. Ministerul Elen al Turismului şi EOT câştigă „World's Leading Tourist Board 2020" Actualizari Covid 19 City Break Destinatii Europa Exotic Piete de Craciun Romania Generale Inspiratie Bucket List Jurnal Stiri Travel Stiri externe Stiri Interne Vouchere de vacanta Zboruri. Cadrul instituţional în domeniul politicii de eficienţă energetică este asigurat de: Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care aplică politica guvernului în sectorul energetic, inclusiv în domeniul eficienţei energetice; Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care aplică politica de eficienţă. Concedii 2020 - Lista completă a unităţilor care acceptă tichetele de vacanţă. Organizația pentru Eliberarea Palestinei a fost creată în 1964 ca o organizație paramilitară și a încercat să conducă relații externe cu state și organizații i. 000 dintre cele mai bune case particulare din întreaga lume. Biroul de Consultanta Master Business intocmeste documentatia pentru obtinerea certificatului de clasificare unitate turistica cu functiuni de cazare si alimentatie publica. AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU TURISM - MINISTERUL ECONOMIEI. Clăbucet din neptun deţinut de clăbucet estival 2002 romanţa din neptun deţinut de romanţa estival 2002 caraiman şi terra din neptun. "Am reusit sa modificam ghidul de finantare pentru acest proiect care se refera la sursele alternative ecologice de energie termica si am introdus in ghidul de finantare segmentul de hoteluri de pe litoral", a precizat Udrea. Lista unităţilor care acceptă vouchere de vacanţă. 631/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul dezvoltării regionale şi turismului emite prezentul ordin. 1 la Hotărîrea Guvernului nr. Proiectul de ordonanță de urgență ce propune schimbarea modului în care se vor acorda voucherele de vacanță pentru bugetari a fost inițiat de Ministerul Turismului și are nevoie, pentru a se putea aplica, de adoptarea Guvernului și de publicarea în Monitorul Oficial. Inainte insa ca Ministerul Turismului sa anunte cifra de 100 de mii de turisti pe litoral in weekend-ul de 1 Mai, Corina Martin, presedintele Ascoiatiei Nationale a Agentiilor de Turism, declarase ca pe litoral s-au aflat, in ultimele zile, 20 de mii de turisti, cu 30% mai mult decat anul trecut, cand 1 Mai s-a suprapus cu vacanta de Pasti. a) este absolvent cu examen de licenţă al unei facultăţi acreditate şi al unui curs de formare managerială specific activităţii hoteliere, are o vechime în muncă de minimum doi ani în domeniul turismului într-o funcţie de conducere şi deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională (după caz); şi/sau. Ministerul turismului unitati acreditate. Dupa statisticile turistice 2020, turismul balnear devine o afacere profitabila ! Anul acesta cu ocazia. 000 de vizitatori unici/zi). Casa de avocatură va furniza asistență juridică pentru întocmirea documentației și selectarea societății de servicii de. Listare stiri - Formare continua. Centrul Național de Politici şi Evaluare în Educație. Laboratoare acreditate de Ministerul Sanatatii pentru. Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunțat vineri, la Sibiu, că va face publică lista "neagră" a agențiilor de turism, rămase fără licență, fiind vorba de peste o mie de agenții. Mai precis, Ministerul Turismului a prevazut clar sumele care se vor duce care fiecare post TV in parte: Pro TV va primi 415. Joi, 21 septembrie, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre s-a aflat în Maramureș, pentru a conduce dezbaterea pe Legea Turismului. Diplomele emise de CFPDR sunt recunoscute de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei. Lista unităților turistice autorizate: Doar aici își pot petrece concediul angajații MAI, dacă vor să beneficieze de decontarea serviciilor. Abrir el menú de navegación. aici - ministerul educaţiei şi cercetării. Echipa CFPDR a organizat cursuri de calificare si absolvire in peste 70 de meserii si a calificat peste 17500 de persoane. Soluţia pe care o susţinem este aceea de a întări instituţiile statului, de a aduce bunăstare, corectitudine şi bun-simţ. Lista agentii turism acreditate Romania, agentii autorizate Ministerul Turismului. B a POR 2014-2020 pentru "Incubatoare de afaceri în Regiunea Centru" Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a lansat, în data de 14. Посольства и консульства в РМ. Listare comunicate de la Cursuri de calificare acreditate de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei la IBM si Red Hat anunta programul Enterprise Linux-On-Mainframe. Ministerul Turismului a retras stelele mai multor hoteluri de pe litoral. permanent, dar cel mai des cu contract de colaborare, sau ca persoana fizica autorizata. Edenred lista cazare. numar de cursanti : REGIUNE: 2905. 693 de restaurante, sustin reprezentantii Ministerului Turismului, condus de Elena Udrea, in care lucreaza 229 de angajati, dintre care 14 in functii de subsecretari de stat (doi), directori generali si directori, potrivit datelor de pe Ministerul de Finante, in realitate fiind insa de aproape 13 ori mai multe baruri si cafenele si de cinci ori. În momentul de față, în țara noastră există oficial 128 de stațiuni turistice. În anul 2014, regiunile Bucureşti-Ilfov, Centru şi Nord-Est prezintă cea mai ridicată rată (87,2%, 85,0%, respectiv. Programe de Licență 20% LOCURI FĂRĂ TAXĂ (la programele cu predare în limba română) Sesiune IULIE 2021 Informații generale admitere Perioada înscriere: Înscrieri on-line (inscriere. Accident rutier miercuri dimineață pe strada Corneliu Coposu din Cluj-Napoca. Vis, ce mai vorba!. 000 de lei si a retras certificatul de clasificare pentru zece hoteluri din judetul Constanta si unul din Caras Severin, din cauza mai multor deficiente constatate, precum instalatii sanitare uzate, potrivit unui comunicat transmis de institutie. 2534 BIO/02/05. Cele mai importante stiri ale zilei si mediu de dezbateri online pe Adevarul. Contact direct, rezervări necomisionate. Nr cursuri: REGIONAL-73, Bacau-2,Botosani-5,Iasi-12,Neamt -13,Suceava -25Vaslui-16. Din cauza problemelor cu infrastructura, turismul a crescut lent, dar a cunoscut îmbunătățiri înaintea Cupei Națiunilor din 2002. Ordinele 228/2000, 254/2000, 172/2000, etc. 200 de agenții de turism. Pentru filmul de televiziune, vezi Turks & Caicos (film). ministerul dezvoltĂrii regionale Şi turismului. Sorin 2 aug. Посольства и консульства РМ. A iniţiat procedura privind înscrierea în lista ECHA în data de 29. Cursurile sunt acreditate de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei (click aici pentru detalii referitoare la ACREDITARI). Lista Unităţilor Turistice Care Acceptă Vouchere De Vacanţă Gazeta De Prahova. Verificati apoi daca unitatea aleasa este pe lista partenerilor emitentului voucherelor de vacanta pe care le a primit. Clasificata cu 4 margarete, Pensiunea Casa. Ministerul turismului a transmis, miercuri seară, o serie de precizări referitoare la funcţionarea firmelor de booking în românia, odată cu adoptarea un alt scop pe care ministerul turismului îl urmăreşte prin această nouă reglementare este de a avea o evidenţă exactă a numărului de locuri de. din Bucuresti sau tara universitatea de stiinte agronomice si. Vezi aici LISTA hotelurilor inchise de Ministerul Turismului După ce le-a închis două hoteluri ale fraților Micula, au mai închis alte 11 hoteluri. 000 de persoane, ceea ce ar insemna, la nivel comparativ, mai mult decit populatia actuala a municipiului Sebes“, declara Anton Santa, directorul adjunct al Directiei Judetene de Statistica Alba. Posesoare *BREVET DE TURISM* - *Manager in activitatea de turism*, licentianta in Management in alimentatie publica si agroturism,cu experienta in domeniul hotelier, ofer spre inchiriere (colaborare) brevetul firmelor de turism interesate - agentii de turism, hoteluri, pensiuni etc. 323, potrivit proiectului de buget pus în dezbatere publica joi seara de Ministerul Finantelor. 1 - Prin derogare de la prevederile titlului II din Legea nr. Laborant operator tratarea apei din cazane categoriile c,g, I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII, IX precum şi pentru instalaţii de osmoză inversă. Reinceperea calatoriilor dupa epidemia de COVID 19. Din data de 27 mai 2020: s-a extins lista măsurilor de relaxare şi a fost permisă începerea activităţilor recreative, cu menţinerea măsurilor de prevenţie, respectiv purtarea măştii şi a mănușilor în spații deschise și în spații închise şi distanţare de 2 m; s-au deschis cinematografele şi sălile de sport la capacitate. Посольства и консульства РМ. Procedura stabileste obiectivele, conditiile si modul de colaborare intre Oficiul pentru Protectia Consumatorilor si Ministerul Comertului si Turismului - Departamentul reglementarii comertului si turismului, in conformitate cu art. Comunicate Asociatia pentru Promovarea Si Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunarii. 704,71 euro, a fost încheiat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu firma de construcţii S. Dobândirea de competenţe de către elevi, în anul şcolar 2019-2020, va fi asigurată de către cadrele didactice ale unităţii noastre de învăţământ, care au pregatirea necesara si folosesc metode specifice acestui tip de instruire. 2016 pentru finalizarea procedurilor. 000 în 2019 la 450. Tarife 2020. Travelminit este o agenție de turism înregistrată la Ministerul Turismului, în valoare de 220 lei, la Hotel Grand Eforie Nord acum 5 ore o nouă rezervare cu "tichete de vacan Până 2020 voucherele de vacanță au fost emise pe suport hârtie (numite și tichete / tickete de vacanță) și sub formă de card. programul operaŢional regional. Măsuri legate de hoteluri, cabane turistice, case rurale și alte spații de cazare. Locul unde Visul devine Realitate! Alege Zile Gratuite de Vacanta in 2020 la Sole Residence Eforie Nord 300 de metri fata de plaja. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de Operator de Program pentru Programul RO-Mediu, finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, mulțumește potențialilor beneficiari care au depus în sesiunea deschisă în perioada 30. ministerul dezvoltĂrii regionale Şi turismului. Pe site-ul nostru veti gasi, in afara recomandarilor de cazare in Poiana Brasov, si recomandari de obiective turistice de vizitat, de restaurante si baruri, precum si harti si informatii actualizate despre starea vremii in Poiana Brasov. pentru aprobarea Strategiei Smart City a Municipiului Constanța realizată în cadrul proiectului Smart CT ^ons^H^IJ^c^a l, municipiului Constanța întrunit în ședința ordinară din data Luând în dezbatere referatul de aprobare al domnului primar Decebal Făgădău înregistrat sub nr. CENTRUL MEDICAL DENUMIRE PUNCT MEDICAL BUCUREȘTI SECTOR ADRESA PUNCT MEDICAL TELEFON CALL CENTER PROGRAM OK Medical DRIVE-THRU & WALK IN BĂNEASA 1 Parcarea Băneasa Shopping City, cu […]. UNIUNEA EUROPEANĂ Fondul Social European GUVERNUL ROMÂNIEI Ministerul Administraţiei şi Internelor Inovaţie în administraţie Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative". Va aducem la cunostinta ca incepand de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat la nivelul tarilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinarii, trecerii prin boala si ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele. Clienți: 021 301 33 15; Comercianți parteneri: 021 301 33 15; Utilizatori carduri: 021 301 33 66 Utilizatori carduri Edenred Social pentru Mese Calde: 021 301 33 03. MISIUNEA INSTITUTIEI PUBLICE SI CADRUL LEGAL DE FUNCTIONARE Ministerul Turismului este organizat si functioneaza in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 000 de unități hoteliere din România ar trebui verificate de doar 14 inspectori ai Direcției de Turism, scrie funkytravel. Noile reglementări sunt valabile până la data de 31 iulie 2020. - Se deconteaza in limita valorica de. Odată ce a primit voucherele de la angajator, beneficiarul alege agenția, hotelul, pensiunea sau unitatea de cazare unde dorește să meargă în vacanță. Casa de avocatură va furniza asistență juridică pentru întocmirea documentației și selectarea societății de servicii de. Toate acestea ar trebui să ducă la creșterea contribuției directe a turismului în PIB, de la cca. Lista cu destinațiile turistice care acceptă vouchere de vacanță Depunere și evaluare online (prin PCUe) a documentelor aferente pentru persoanele interesate în a deveni AMP Informare privind derularea proiectului „Venus – împreună pentru o viață în siguranță!”. Pentru navă, consultați HMS Caicos (K505). Guvernul a adoptat proiectul legii turismului: Site-urile de turism nu mai au voie să promoveze spații de cazare neînregistrate, iar clasificarea unităților de cazare trece de la minister la primării Guvernul a adoptat proiectul legii turismului, printre cele mai importante prevederi ale actului normativ numărându-se interdicția impusă site-urilor sau platformelor dedicate. Telefon: 0241 741 000, 0722 316 151. Soluţia pe care o susţinem este aceea de a întări instituţiile statului, de a aduce bunăstare, corectitudine şi bun-simţ. 635/1348/2019 pentru modificarea si completarea COR – nivel de ocupatie (sase caractere), aprobata prin Ordinul ministrului muncii, familiei si protectiei sociale si al presedintelui Institutului National de Statistica 1832/856/2011. - Circuite individuale, cu documentatia programului, cazari la categoria de hotel ales de dumneavoastra, servicii de rent-a-car, ghizi locali, bilet de avion. Ministerul Sănătății a publicat lista centrelor acreditate în care se poate face testul COVID-19 12 iulie 2020 12 iulie 2020 Sandra Vasiliu Niciun comentariu Ministerul Sănătăţii a publicat pe www. Astfel, datoria BC ,,Investprivatbank” în proces de lichidare la 31 decembrie 2014 faţă de Ministerul Finanţelor a constituit 367,0 mil. Dobândirea de competenţe de către elevi, în anul şcolar 2019-2020, va fi asigurată de către cadrele didactice ale unităţii noastre de învăţământ, care au pregatirea necesara si folosesc metode specifice acestui tip de instruire. Strategia integrată de dezvoltare urbană pentru Polul de Creștere Ploiești 2014-2020 Romania Regional Development Program 2 2 3 Proiect co-finanțat din Fondul European de Dez. Electric Up 2020. Manualul Agentului de turism - ghid se adresează atât celor care doresc să profeseze, cât şi celor care desfăşoară deja o activitate în domeniul turistic, dar resimt nevoia sistematizării şi extinderii cunoştinţelor specifice acestuia, cu alte cuvinte, celor care pun semnul egal între muncă şi vacanţă, pentru a le face celorlalţi vacanţele de neuitat!. Cum poți folosi voucherele de vacanță. Filtrează unitățile de cazare. Pentru că de multe ori am văzut că sunt unii care se plâng, dar în spate este de fapt o evaziune. Inainte insa ca Ministerul Turismului sa anunte cifra de 100 de mii de turisti pe litoral in weekend-ul de 1 Mai, Corina Martin, presedintele Ascoiatiei Nationale a Agentiilor de Turism, declarase ca pe litoral s-au aflat, in ultimele zile, 20 de mii de turisti, cu 30% mai mult decat anul trecut, cand 1 Mai s-a suprapus cu vacanta de Pasti. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a lansat procedura de achizitie a serviciilor privind organizarea evenimentelor de promovare si dezvoltare a destinatiilor si produselor turistice, derulate de MDRT in tara si in strainatate, in anul 2011. /usr/share/onboard/models/ro_RO. Agenţia Română de Consultanţă a obținut finanțare pentru proiectul de restaurare a Bisericii Negoiești din județul Călărași: cod SMIS 14472, finanțare nerambursabilă în valoare de 5. Conform Oficiului European de Statistică (Eurostat), România se află printre ţările cele mai afectate de scăderea turismului în 2020. 10 decembrie 2020: #SOL-2020 #Matchmaking #Day online - Soluții pentru limitarea efectelor pandemiei #COVID-19. Voucherul de vacanţă este acceptat de numeroase agenţii de turism acreditate, pensiuni, hoteluri şi unităţi de tratament. "În sprijinul cetăţenilor care doresc să călătorească în Grecia şi care, începând cu 15 iulie, trebuie să prezinte un test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19 efectuat cu. 000 de unități hoteliere din România ar trebui verificate de doar 14 inspectori ai Direcției de Turism, scrie funkytravel. 000 de paturi din spitale, limiteaza numarul directorilor. Numărul rezervărilor în staţiunile de la malul mării s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, gradul de ocupare fiind de peste 50% a locurilor din hoteluri şi pensiuni, conform unei analize a agenţiei de turism Litoralulromânesc. Lista Unităţilor Turistice Care Acceptă Vouchere De Vacanţă Gazeta De Prahova. Dupa statisticile turistice 2020, turismul balnear devine o afacere profitabila ! Anul acesta cu ocazia. Mai precis, Ministerul Turismului a prevazut clar sumele care se vor duce care fiecare post TV in parte: Pro TV va primi 415. Reprezentantii Ministerul Turismului au retras certificatul de clasare in cazul a zece hoteluri din judetul Constanta si din Baile Herculane. 2020_alerte_de_calatorie_covid19 - Free download as PDF File (. Zonele comune se vor ventila foarte bine. Formulare şi acte necesare. Autor: Mariana Colun. Strategii de dezvoltare a turismului de sanatate din Romania. Ghid explicativ privind obținerea CERTIFICATULUI DE CLASIFICARE si Procedura clasificarii unitatilor de turism. 14, Aviz de Prelungire nr. Tipuri de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare în Republica Moldova Tip structură de cazare Hotel Motel Vilă turistică Bungalou Pensiune turistică Pensiune agroturistică Camping Sat de vacanţă Tabără de vacanţă Apartament sau cameră de închiriat în locuinţe familiale Descriere destinat cazării turiştilor în. Eroare! Nu există manuale pentru această opțiune!. Ministerul Energiei. 2 CUPRINS Cap. În momentul de față, în țara noastră există oficial 128 de stațiuni turistice. com, in cazul statiunii Albena, situatia este putin diferita. Iarna, atractia principala o constituie sporturile de iarna, partiile de schi avand lungimi de pana la 4500 de metri, clasificate in functie de nivelul de dificultate, de la dificil la usor. Vizita Ministrului Educației și Cercetării Monica Cristina Anisie la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - I. BALNEO ROMANIA 2020 - 2021 Preturile pentru proceduri sunt in fuctie de hotelul la care se doreste sejurul balnear. Olanda: Suprasolicitat, Amsterdam a declarat război turismului de masă. Cerbul de Aur 2019: Sâmbătă seara aflăm cine ia Marele Trofeu. Litoralul pentru toți 2019: În ce hoteluri te poți caza ieftin în această toamnă, în stațiuni românești de la mare. Diplomele emise de CFPDR sunt recunoscute de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei. Surse din piata estimeaza ca, in Bucuresti, exista circa 250 de garsoniere si apartamente destinate inchirierii in regim. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prezenta lege reglementează impozitul specific pentru persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 - "Hoteluri și alte facilități de cazare. 704,71 euro, a fost încheiat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu firma de construcţii S. 000 de lei şi au rămas fără certificatul de clasificare. Stelele de la hoteluri sunt fals acreditate. Ministerul Turismului a sanctionat cu amenda de 50. Inserarea turismului balnear în cadrul general (peisaj, natura, servicii conexe, structuri de agrement conexe, infrastructura de acces) și acuitatea acestei percepții traduce însă importanța sectorului balnear în economia turistică a regiunii și experiența relativ mai mare în domeniu a Regiunii Centru. Diverse state europene restricționează în diverse modalități circulația românilor pe teritoriul acestora, în contextul pandemiei: multe dintre acestea impun izolarea pe o perioadă de timp de la sosirea în țară, altele cer teste negative de COVID-19 pentru cei care vin din anumite zone ale țării și altele interzic cu totul intrarea. Din data de 2 septembrie, Polonis a introdus România pe lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat, astfel că zborurile au fost suspendate până la data de 15 septembrie, când situația epidemiologică va. Asociația are ca membri activi peste 300 de agenții de turism, cele mai importante din țară și ca membri asociați, birouri de promovare a turismului, companii aeriene, de transport, rent-a-car, hoteluri și restaurante, sisteme de rezervări online, firme de asigurări, instituții de învățământ, fundații/asociații cu activitate. Cardurile de vacanta pot fi utilizate doar in unitati de cazare din Romania si in agentii turistice autorizate/licentiate de Ministerul Turismului si care au contract de afiliere cu unitatile emitente de vouchere de vacanta. Peste trei ani, salariul mediu net ar urma sa creasca la putin peste 4. Ordinul MMJS/INS nr. Potrivit noului decret. La ședință au fost prezenți reprezentanți din județele Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Satu Mare. 650,68 lei (1. De voucherele de vacanţă beneficiază bugetarii, dar şi angajaţii din mediul privat, pentru acoperirea unor cheltuieli în turismul din România. Cadrul instituţional în domeniul politicii de eficienţă energetică este asigurat de: Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care aplică politica guvernului în sectorul energetic, inclusiv în domeniul eficienţei energetice; Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care aplică politica de eficienţă. 000 de locuri de cazare sunt pe litoralul Mării Negre, că atât sunt clasificate prin Ministerul Turismului? Eu cred că sunt mai multe. Cazare Brașov - 196 proprietăți. 1 Se aprobă Procedura de autorizare a diriginţilor de şantier, prevăzută în anexa care. In ultimii 30 ani, a aratat cea mai mare rata de dezvoltare dintre toate statiunle egiptene, in prezent numarand 60000 locuitori, dar primind anual mai mult de 1 milion. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi, în baza Legii 62/2002 privind înfiinţarea de filiale şi programe de studii în cadrul instituţiilor de învăţămînt superior din ţările învecinate şi a Protocolului de colaborare între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România şi Ministerul Educaţiei din Republica Moldova pentru anul 2010. Numarul turistilor straini care au vizitat Romania in acest an a crescut cu 11%, ceea ce arata ca este o destinatie favorabila turismului, a declarat luni seara, intr-o conferinta de presa la Brasov, Florin Jianu, ministerul delegat pentru IMM-uri, Mediul de afaceri si Turism. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a lansat procedura de achizitie a serviciilor privind organizarea evenimentelor de promovare si dezvoltare a destinatiilor si produselor turistice, derulate de MDRT in tara si in strainatate, in anul 2011. Mii de romani şi străini obişnuiau să petreacă sejururi de vânătoare care acum sunt complet blocate. Ministerul Turismului a sanctionat cu amenda de 50. Societatea CREATIVE EYE SRL este inscrisa in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal sub nr. Programul de Guvernare 2013-2016 este expresia unei viziuni privind viitorul României ca stat puternic şi va fi susţinut de o stategie naţională de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Travelminit este o agenție de turism înregistrată la Ministerul Turismului, în valoare de 220 lei, la Hotel Grand Eforie Nord acum 5 ore o nouă rezervare cu "tichete de vacan Până 2020 voucherele de vacanță au fost emise pe suport hârtie (numite și tichete / tickete de vacanță) și sub formă de card. Визовый режим. 2,7% în 2019 conform datelor publicate de INS la cca. ro gasiti oferte de cazare la peste 1000 hoteluri vile si pensiuni in Mamaia, Mamaia Sat, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinesti, Neptun, Olimp, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia, Constanta, Vama Veche, 2 Mai, Sinoe. hoteluri si alte facilitati de cazare - diviziunea 55; facilitati de cazare similare - clasa 5510; facilitati de cazare pentru vacante si perioade de scurta durata - clasa 5520 - tabere de copii, organizate de Ministerul Tineretului si Sportului, direct sau prin unitatile din subordinea acestuia. 323, potrivit proiectului de buget pus în dezbatere publica joi seara de Ministerul Finantelor. permanent, dar cel mai des cu contract de colaborare, sau ca persoana fizica autorizata. în urma inspecţiilor în judeţul vâlcea mdrt a. Organizația pentru Eliberarea Palestinei a fost creată în 1964 ca o organizație paramilitară și a încercat să conducă relații externe cu state și organizații i. A iniţiat procedura privind înscrierea în lista ECHA în data de 29. , poți desfășura mai multe activități. Circuite, Sejururi, City Break, Vacante de Paste, Rezervare hoteluri, Bilete de avion, Vacante 1 Mai, Muntenegru, Croatia, Franta, Spania, Grecia, Turcia. 708575 privind achiziționarea unui autoturism (mijloc de transport) cu 5 locuri necesar participanților la caravane și sesiunile de formare în vederea implementării în cadrul proiectului „Consolidarea integrității în instituțiile publice și în mediul de afaceri", cod SIPOCA 449. Reinceperea calatoriilor dupa epidemia de COVID 19. De fapt, una, respectiv Măsura 2, pentru că prima a constat într-un ajutor de 2. 83,476 likes · 798. Hotelurile de pe litoralul bulgaresc nu se inchid din cauza situatiei epidemiologice, ci din cauza lipsei de turisti germani, care au rerutat chartere spre Turcia. Iarna, atractia principala o constituie sporturile de iarna, partiile de schi avand lungimi de pana la 4500 de metri, clasificate in functie de nivelul de dificultate, de la dificil la usor. Evenimentull îşi propune să creeze un cadru de dialog interactiv între. Manualul Agentului de turism - ghid se adresează atât celor care doresc să profeseze, cât şi celor care desfăşoară deja o activitate în domeniul turistic, dar resimt nevoia sistematizării şi extinderii cunoştinţelor specifice acestuia, cu alte cuvinte, celor care pun semnul egal între muncă şi vacanţă, pentru a le face celorlalţi vacanţele de neuitat!. 10 decembrie 2020: #SOL-2020 #Matchmaking #Day online - Soluții pentru limitarea efectelor pandemiei #COVID-19. In plus, potrivit specialistilor chestionati de Ziare. în urma inspecţiilor în judeţul vâlcea mdrt a. 03/03/2021 6145. În planul operațional de. Vouchere de vacanţă 2019. UNIUNEA EUROPEANĂ Fondul Social European GUVERNUL ROMÂNIEI Ministerul Administraţiei şi Internelor Inovaţie în administraţie Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative". Banca Transilvania face parte dintr-un nou program de granturi, de această dată cu destinaţie HoReCa, care înseamnă finanţare nerambursabilă pentru IMM-urile din industria ospitalităţii: hoteluri, restaurante, pensiuni, agenţii de turism şi organizatori de evenimente. Felicitari De La Multi Ani Pentru Mama La Multi Ani Draga Mama Te Iubim Si Iti Dorim Multa Sanatate Si Fericire Holiday Wishes Birthday Wishes Happy Birthday. com a realizat o lista a restrictiilor prevazute de aceste tari, dar si a masurilor pe care cetatenii romani trebuie sa le respecte odata ajunsi acolo, potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul de Externe. 000 în 2019 la 450. 1 Se aprobă Procedura de autorizare a diriginţilor de şantier, prevăzută în anexa care. La fel se va proceda şi în cazul agenţiilor de turism nelicenţiate. ministerul turismul Grecia, Spania si Egipt sunt trei dintre destinatiile cele mai promovate pentru anul 2010, inclusiv pentru aceasta vara. În data de 26. width: 100%, height:5px. Pensiuni acreditate de ministerul turismului 2018. Hotelul ,este clasificat si trecut in lista hotelurilor agreate de ministerul turismului. Lista unităţilor care acceptă vouchere de vacanţă. pentru anul 2019 si perspectiva 2020-2022 1. Voucherul de vacanţă este acceptat de numeroase agenţii de turism acreditate, pensiuni, hoteluri şi unităţi de tratament. Regim de vize. Telefon: 0241 741 000, 0722 316 151. În momentul de față, în țara noastră există oficial 128 de stațiuni turistice. 2011, încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului prin. Copper Beech: In Romania ar merge turismul de lux, nu cel de masa - 24 aprilie 2008 Potentialul turistic al Romaniei din punctul de vedere al destinatiilor culturale si al reliefului o recomanda pentru turism de lux si nu pentru turism de masa, asa ca investitiile ar trebui sa mearga catre statiuni de lux, a declarat Diwaker Singh, directorul general al companiei Copper Beech si actionar al. ro): 21 iunie - 18 iulie 2021 Înscrieri în campus - doar în situații excepționale: 1 - 19 iulie 2021 luni - vineri: 10:00 - 18:00 Concurs admitere: 20 iulie 2021…. Noile vouchere de vacanță 2019 se acordă! Iată și lista de hoteluri și pensiuni care le acceptă. Decizia i-a înfuriat pe vânătorii specializaţi în turismul cinegetic. La fel se va proceda şi în cazul agenţiilor de turism nelicenţiate. ro - Doctorul Radu Iftimovici – dramaturgul care a experimentat un rol în piesa Securității 12. Nu afișa proprietațile indisponibile. Echipa CFPDR a organizat cursuri de calificare si absolvire in peste 70 de meserii si a calificat peste 17500 de persoane. Strada Livadia, Nr. Lista actualizată a unităților de cazare care le accepta. Ministerul Turismului va publica in cateva luni o lista cu unitatile de cazare care nu sunt clasificate, iar site-urile care vor avea intre oferte si astfel de pensiuni sau hoteluri neclasificate risca sa fie inchise, a declarat pentru News. 2021, aplicații de finanțare în cadrul S. numărul de salariaţi, obţinem un nivel al productivităţii muncii de 89. Inserarea turismului balnear în cadrul general (peisaj, natura, servicii conexe, structuri de agrement conexe, infrastructura de acces) și acuitatea acestei percepții traduce însă importanța sectorului balnear în economia turistică a regiunii și experiența relativ mai mare în domeniu a Regiunii Centru. În perioada 05 - 10. Direcția de Control din cadrul Ministerului Turismului a descoperit nereguli grave în două hoteluri din Mamaia - Național și Unirea și în alte opt hoteluri din stațiunile Neptun-Olimp: Banat, Clăbucet, Romanța, Bâlea, Terra, Caraiman, Craiova și Slatina. Afișarea rezultatelor concursului de admitere și confirmarea locurilor se va realiza după cum urmează: după încheierea perioadei de înscriere (24 iulie 2020), în cel mai scurt timp, facultățile vor posta liste provizorii, cu ierarhizarea candidaților, pentru a li se oferi acestora un termen de 24 de ore pentru contestații; după epuizarea termenului de trimitere a contestațiilor. ro lista centrelor de testare pentru infecţia cu SARS-CoV-2, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să călătorească în. Ministerul Turismului a sanctionat cu amenda de 50. Voucherul de vacanţă este acceptat de numeroase agenţii de turism acreditate, pensiuni, hoteluri şi unităţi de tratament. Ministerul Sănătăţii a anunţat că a publicat pe www. 000 de lei si a retras certificatul de clasificare pentru zece hoteluri din judetul Constanta si unul din Caras Severin, din cauza mai multor deficiente constatate, precum instalatii sanitare uzate, potrivit unui comunicat transmis de institutie. 22071, Telefon: 021 - 9551 Directia de control - Ministerul turismului: 080 086 8282 Rezervari on-line si la telefon: 0241 999. Unitatile in care se pot utiliza voucherele de vacanta Turist Pass, emise de Sodexo, sunt marcate cu autocolantele specifice. Obiectivul fixat de Comisia Europeană pentru 2020 este de a realiza un adevărat spaţiu european al cunoaşterii, bazat pe o infrastructură de cunoaştere la nivel mondial, în care toţi actorii (studenţi, profesori, cercetători, instituţii de educaţie şi cercetare şi întreprinderi) să beneficieze de libera circulaţie a persoanelor. Filtrează unitățile de cazare. Există 3 emitenți, Cheque Dejeuner, Sodexo și Edenred. Lista unităților turistice autorizate: Doar aici își pot petrece concediul angajații MAI, dacă vor să beneficieze de decontarea serviciilor. Valabilitatea celor emise în 2019 si 2020 a fost prelungită Guvernul României, la solicitarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a aprobat în data de 26 martie 2020, Ordonanța de Urgență privind modalitatea de emitere și prelungire a valabilității voucherelor de vacanță, în contextul situaţiei epidemiologice de. Atribuirea de vouchere de vacanţă în sectorul public este un lucru cert pentru anul 2018, după ce guvernanţii au promis acest lucru, fără să se ţină de cuvânt, ani la rând. Pe parcursul anului 2014, nu au fost emise garanţii de stat pentru împrumuturi în favoarea creditorilor externi şi interni. La data de 2 iulie 2020, lista cuprindea 14. pentru aprobarea Strategiei Smart City a Municipiului Constanța realizată în cadrul proiectului Smart CT ^ons^H^IJ^c^a l, municipiului Constanța întrunit în ședința ordinară din data Luând în dezbatere referatul de aprobare al domnului primar Decebal Făgădău înregistrat sub nr. Sectorul 4 a realizat astfel cel mai amplu program de reabilitare al locuințelor din ultimii ani. 10 decembrie 2020: #SOL-2020 #Matchmaking #Day online - Soluții pentru limitarea efectelor pandemiei #COVID-19. Numarul turistilor straini care au vizitat Romania in acest an a crescut cu 11%, ceea ce arata ca este o destinatie favorabila turismului, a declarat luni seara, intr-o conferinta de presa la Brasov, Florin Jianu, ministerul delegat pentru IMM-uri, Mediul de afaceri si Turism. introducere 5. cursurile dureaza 10 saptamani si costa 690 lei;. Guvernul a decis să introducă instituţia de învăţământ privat în lista celor acreditate, modificând hotărârea de guvern în care nu se regăsea. Ordinul MMJS/INS nr. Secretarul de stat a condus delegatia Ministerului Turismului in Spania, iar programul a inclus intalniri cu reprezentanti din domeniul turismului, in vederea intensificarii promovarii Romaniei ca. Locul unde Visul devine Realitate! Alege Zile Gratuite de Vacanta in 2020 la Sole Residence Eforie Nord 300 de metri fata de plaja. La ședință au fost prezenți reprezentanți din județele Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Satu Mare. Locaţie 9,8. Lista Stațiunilor Turistice atestate din România Actualizată la 06. Nr cursuri: REGIONAL-73, Bacau-2,Botosani-5,Iasi-12,Neamt -13,Suceava -25Vaslui-16. Organizația pentru Eliberarea Palestinei a fost creată în 1964 ca o organizație paramilitară și a încercat să conducă relații externe cu state și organizații i. Vezi aici LISTA hotelurilor inchise de Ministerul Turismului După ce le-a închis două hoteluri ale fraților Micula, au mai închis alte 11 hoteluri. 1 - Prin derogare de la prevederile titlului II din Legea nr. 300 de lei; Guvernul reduce 9. 2021; ora 14:15 Important! Incepând de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conțin un cod QR și care pot fi eliberate foarte ușor accesând site-ul https. 1526 din data de 06. Garanţiile de stat. Ce oferim? Organizăm programe de formare profesională care se finalizează cu certificări recunoscute de Autoritatea Naţională pentru Calificări, Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei şi cursuri de specializare la care se emit diplome de. Dupa statisticile turistice 2020, turismul balnear devine o afacere profitabila ! Anul acesta cu ocazia. Aceasta este spectaculoasă în Bran şi Moeciu şi ponderată în Fundata, Dâmbovicioara şi. ADMITERE STUDII DE MASTERAT Sesiune SEPTEMBRIE 2021 Calendar admitere - septembrie 2021 Perioada înscriere: Înscrieri on-line (inscriere. Hits: 6039 Ministerul Turismului cauta un organizator de evenimente. Vizita Ministrului Educației și Cercetării Monica Cristina Anisie la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - I. În momentul de față, în țara noastră există oficial 128 de stațiuni turistice. - Se deconteaza in limita valorica de. 000 lei și cu retragerea certificatului de clasificare următoarele unități de cazare:. Ministerul Turismului le-a retras stelele. 1111 din 06. 1179/2018 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică, a licenţelor şi brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul. Da, îmi asum, este evaziune în turism. Soluţia pe care o susţinem este aceea de a întări instituţiile statului, de a aduce bunăstare, corectitudine şi bun-simţ. În câteva luni, Ministerul Turismului va publica o listă cu unităţile de cazare care nu sunt clasificate. Pentru că de multe ori am văzut că sunt unii care se plâng, dar în spate este de fapt o evaziune. Programul de Guvernare 2013-2016 este expresia unei viziuni privind viitorul României ca stat puternic şi va fi susţinut de o stategie naţională de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Clasificarea structurilor de primire turistice. Da, îmi asum, este evaziune în turism. 2007- 2013. Pina in anul 2015 pierderea ar fi de 15. În data de 26. Общая информация. Turismul balnear include. O surpriza speciala a fost oferita Presedintelui Dr. com pe tema: Hoteluri inchise litoral. 146 licitatii active au fost gasite pentru aceasta cautare. Pentru câteva ore, Sala "Maramureș" a Palatului Ad. În urma verificărilor au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 50. în judeţul maramureş se construiesc tot mai multe pensiuni. Anul trecut, puterea instalata in centralele electrice din surse regenerabile de energie acreditate de Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) pentru sistemul de promovare certificate verzi a ajuns la 4. VALENTIN MIHAI Cluj-Napoca 2020. Tichetele de vacanţă, refuzate de hoteluri şi pensiuni din cauza birocraţiei 07. 1220 din 18. Proporţia celor care şi-au încetat definitiv activitatea este de 5,9%, iar ponderea întreprinderilor încă inactive la un an după înfiinţare se situează în jurul valorii de 13,0%. 500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4. București, 06 iunie 2020. REPORTAJ // Când a devenit Google Classroom mai popular printre copii decât de-a v-ați ascunselea. Peste trei ani, salariul mediu net ar urma sa creasca la putin peste 4. ] Alte informatii despre: minister , elena udrea , monopol , targ , turism. ro · 19 martie 2011 : Post Views = 7057. 14, Aviz de Prelungire nr. Acreditate de Ministerul Sănătății preluarea și testarea COVID19 prin metoda Real Time PCR și a fost inclus in lista unităților de specialitate care implementează programul național de supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare conform O. Programul "Litoralul pentru toți" 2021 a început vineri cu tarife ce pornesc de la 40 de lei pe noapte, iar până acum s-au înscris 54 de hoteluri pentru perioada 21 mai - 20 iunie, anunță Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Turismul în Europa pierde 1 miliard de euro pe lună, din cauza Covid-19. Ministrul USR al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, nu știe ce să mai inventeze ca să blocheze acordarea ajutoarelor de stat de circa 500. Scribd est le plus grand site social de lecture et publication au monde. 14, Aviz de Prelungire nr. Mii de romani şi străini obişnuiau să petreacă sejururi de vânătoare care acum sunt complet blocate. Turismul în Mali nu este bine dezvoltat. ro va ofera informatii despre posibilitatile de cazare in Poiana Brasov, adaptate preferintelor, sezonului, dar si bugetului Dvs. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în baza Legii 62/2002 privind înfiinţarea de filiale şi programe de studii în cadrul instituţiilor de învăţămînt superior din ţările învecinate şi a Protocolului de colaborare între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România şi Ministerul. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului se arată că Direcția de Control, alături de ANAF, verif. Prin Ordinul Ministrului Turismului nr. În doar câteva ore, îi cunoaştem pe câştigătorii trofeelor Festivalului Concurs Internaţional Cerbul de Aur 2019. Site-urile care vor prezenta şi oferte ale acestor unităţi riscă să fie închise. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi, în baza Legii 62/2002 privind înfiinţarea de filiale şi programe de studii în cadrul instituţiilor de învăţămînt superior din ţările învecinate şi a Protocolului de colaborare între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România şi Ministerul Educaţiei din Republica Moldova pentru anul 2010. Auditor financiar 2. ro lista centrelor de testare pentru infecţia cu SARS-CoV-2, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să călătorească în Grecia. 2017 a fost aprobată lista manifestărilor expoziționale internaționale de turism la care Ministerul Turismului participă în anul 2018, completat de Ordinul Ministrului Turismului nr. Aşadar conform proiectului de lege aflat în dezbatere la senat tot personalul din sectorul public dar şi din companiile în care statul este acţionar unic sau majoritar va beneficia de vouchere de vacanţă acordate în conformitate cu oug nr. Pensiunea Casa Iarina este o pensiune noua, inscrisa in circuitul turistic in sezonul estival 2020. Formarea profesională este finalizată cu un examen special organizat de autoritatea competentă, în conformitate cu programa de formare aprobată de Ministerul Transporturilor. 000, iar la nivelul anului 2020 am putea inregistra o pierdere de peste 31. Hits: 6039 Ministerul Turismului cauta un organizator de evenimente. O sa ramana ca o luna de miere de neuitat!! Ne-a placut tot: vreme, cazare, masa, activitati incluse in resort, luxul din hotel, peisaje!!!! Cam frig noaptea, dar nu mai conta. width: 100%, height:5px. Așa cum am detaliat in Ghidul pentru autorizarea agenției de turism, conform legislației în vigoare, agențiile de turism au obligația de a încheia o poliță de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de turiști în cazul insolvabilității sau a. Cursuri de calificare acreditate. Lista cu destinațiile turistice care acceptă vouchere de vacanță Depunere și evaluare online (prin PCUe) a documentelor aferente pentru persoanele interesate în a deveni AMP Informare privind derularea proiectului „Venus – împreună pentru o viață în siguranță!”. Travelminit este o agenție de turism înregistrată la Ministerul Turismului, în valoare de 220 lei, la Hotel Grand Eforie Nord acum 5 ore o nouă rezervare cu "tichete de vacan Până 2020 voucherele de vacanță au fost emise pe suport hârtie (numite și tichete / tickete de vacanță) și sub formă de card. Wall-Street 2 Septembrie 2008 17:39, Turism. Locaţie 9,8. Staţiuni turistice de interes naţional: 1. Verifică, apoi, dacă unitatea aleasă este pe lista partenerilor emitentului voucherelor de vacanță pe care le-a primit. Unitatile in care se pot utiliza voucherele de vacanta Turist Pass, emise de Sodexo, sunt marcate cu autocolantele specifice. Tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibile: construcţia, modernizarea, extinderea şi dotarea structurilor de primire turistice (s tructuri agroturistice, etc. Ministerul Turismului a inițiat procedura de vânzare pe Bursă a acțiunilor deținute la șapte companii hoteliere, printre care Athenee Palace, Lido, Robinson Predeal, prin angajarea casei de avocatură Boștină și Asociații drept consultant juridic. In ultimii 30 ani, a aratat cea mai mare rata de dezvoltare dintre toate statiunle egiptene, in prezent numarand 60000 locuitori, dar primind anual mai mult de 1 milion. Am creat acest articol pentru persoane de toate vârstele, pentru că vrem să demontăm mitul conform căruia acest tip de turism este frecvent doar de seniori. Biroul de informații - agenția de rambursări: L-V: 08:30-17:30* Rambursări tichete: L-V: 08:30-13:00* *cu excepția zilelor libere legale. Unităţile turistice, de cazare, restaurante, moteluri care pot accepta vouchere de turism trebuie sa fie acreditate de ministerul de resort. Lista unităților turistice autorizate: Doar aici își pot petrece concediul angajații MAI, dacă vor să beneficieze de decontarea serviciilor. În data de 26. turism grecia, atena, turism regional by VUATANATO. Conform datelor World Travel and Tourism Council, industria turismului şi ospitalităţii contribuie în prezent cu 10% din PIB-ul la nivel gobal, în vreme ce una din 10 meserii din lume este legată de acest domeniu. Поиск на сайте: COVID-19. NORME METODOLOGICE din 10 iunie 2013 privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism*) EMITENT. 000 în 2025. Lista cu destinațiile turistice care acceptă vouchere de vacanță Depunere și evaluare online (prin PCUe) a documentelor aferente pentru persoanele interesate în a deveni AMP Informare privind derularea proiectului „Venus - împreună pentru o viață în siguranță!". Fiecare directie a agentiei de turism O9VACANTA este in continua evolutie. Regim de vize. 000 euro) prin Contractul nr. Ce oferim? Organizăm programe de formare profesională care se finalizează cu certificări recunoscute de Autoritatea Naţională pentru Calificări, Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei şi cursuri de specializare la care se emit diplome de. ) şi să efectueze un test RT PCR pentru COVID-19 în Republica Slovacă, după a 5-a zi de izolare. 172 de blocuri se află pe lista de investiții a Primăriei Sectorului 4 (investiție pentru care s-a obținut finanțarea, reabilitarea continuând până în 2023). 204 Cod CAEN: 7911 – Activităţi ale Cod CAEN: 5510 – Hoteluri şi RON în anul 2008. Proporţia celor care şi-au încetat definitiv activitatea este de 5,9%, iar ponderea întreprinderilor încă inactive la un an după înfiinţare se situează în jurul valorii de 13,0%. 200 de agenții de turism. Sanctiunile…. România Turistică vă prezintă lista stațiunilor turistice actualizată la zi. Turismul în Mali nu este bine dezvoltat. 000 euro pentru achizitie si instalare de sisteme panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrica si statii de reincarcare pentru vehicule electrice prin programul Electric Up. Introducere Planul de Dezvoltare Regionala Nord Est 2014-2020 (PDR NE) a fost elaborat de catre Directia Planificare, Programare din cadrul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, in conformitate cu metodologia comuna privind planificarea dezvoltarii regionale (elaborata de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice). turismul și călătoriile de afaceri nu sunt incluse în lista de excepții. Lista unităţilor care acceptă vouchere de vacanţă. 1 Definiţia turismului, termeni uzuali în activitatea turistică 3. TITULAR: MINISTERUL TURISMULUI COD TITULAR: 59 2. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. 2); – Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului – ghid de turism. Ghid explicativ privind obținerea CERTIFICATULUI DE CLASIFICARE si Procedura clasificarii unitatilor de turism. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat programul ECO-Turism, cu o finanţare de 20 de milioane de lei, care urmează să se() Votez pentru Sănătate ! 11-11-2016 - Pompiliu Comşa. Dupa autentificare in site puteti vizualiza si toate licitatiile ACTIVE in acest moment. Activităţi de slabă intensitate sunt agricultura şi pomicultura. Inserarea turismului balnear în cadrul general (peisaj, natura, servicii conexe, structuri de agrement conexe, infrastructura de acces) și acuitatea acestei percepții traduce însă importanța sectorului balnear în economia turistică a regiunii și experiența relativ mai mare în domeniu a Regiunii Centru. Concedii 2020 - Lista completă a unităţilor care acceptă tichetele de vacanţă. Autoritățile se angajează înainte de fiecare scrutin să asigure dreptul la vot tuturor persoanelor, dar de fiecare dată sute de persoane rămân în afara procesului electoral. În data de 26. Controalele la unităţile de cazare au avut loc în perioada 5 - 10 iulie. Infrastructura de învățământ în domeniul turismului cât și în domeniul medical este foarte bine pusă la punct în Regiunea Centru. Ministerul turismului unitati acreditate. Vezi aici LISTA hotelurilor inchise de Ministerul Turismului După ce le-a închis două hoteluri ale fraților Micula, au mai închis alte 11 hoteluri. Valabilitatea celor emise în 2019 si 2020 a fost prelungită Guvernul României, la solicitarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a aprobat în data de 26 martie 2020, Ordonanța de Urgență privind modalitatea de emitere și prelungire a valabilității voucherelor de vacanță, în contextul situaţiei epidemiologice de. ministerul turismul. Telefon: 0241 741 000, 0722 316 151. Tema standului din această ediţie subliniază împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire din 1918 , spun oficialii Ministerului Turismului. De altfel, beneficiari ai tichetelor de vacanţă sunt şi cei care le-au primit anul trecut, până în decembrie 2019. Apartamente de închiriat in complexul ALEZZI BEACH RESORT. Dupa ce ti-ai deschis contul curent si primim lista aplicantilor de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului iti vom deschide automat si subcontul de grant; Toate tranzactiile din si in contul special de grant sunt gratuite; Contractele de grant vor fi semnate de catre beneficiari pana la 31 decembrie 2021. 1 - Prin derogare de la prevederile titlului II din Legea nr. Infrastructura de învățământ în domeniul turismului cât și în domeniul medical este foarte bine pusă la punct în Regiunea Centru. 2018 servicii; Angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor beneficia din acest an de decontarea vacanței, în limita a 1 450 de lei. Informaţii generale. Ministerul Afacerilor Externe precizeaza ca in cursul zilei de 27 august 2020, autoritatile ucrainene au modificat conditiile de intrare în Ucraina pentru cetatenii straini, care vor intra în vigoare începand cu data de 29 august 2020. 2021, un nou apel de proiecte în cadrul PI 2. Vezi aici LISTA hotelurilor inchise de Ministerul Turismului După ce le-a închis două hoteluri ale fraților Micula, au mai închis alte 11 hoteluri. pentru aprobarea Strategiei Smart City a Municipiului Constanța realizată în cadrul proiectului Smart CT ^ons^H^IJ^c^a l, municipiului Constanța întrunit în ședința ordinară din data Luând în dezbatere referatul de aprobare al domnului primar Decebal Făgădău înregistrat sub nr. analiza situaŢiei economice Şi sociale a regiunilor 15. Începând de miercuri, 15 iulie, persoanele care vor să călătorească în Grecia prin vama Kulata-Promachonas trebuie să prezinte un test molecular negativ pentru Covid-19 efectuat cu. lista acronimelor Şi abrevierilor 3. Ministerul Turismului a retras stelele mai multor hoteluri de pe litoral. Retele Sociale. Nu întocmai pe cele pe care le-am primit cu toții, ci pe cele. Agenia de turism este definit ca o unitate specializat care organizeaz, ofer i vinde pachete de servicii turistice sau componente ale acestora. Diplomele emise de CFPDR sunt recunoscute de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei. Ministerul Sănătăţii a anunţat că a publicat pe www. Ministerul Turismului va publica in cateva luni o lista cu unitatile de cazare care nu sunt clasificate, iar site-urile care vor avea intre oferte si astfel de pensiuni sau hoteluri neclasificate risca sa fie inchise, a declarat pentru News. Alege un curs din cele peste 30 acreditate, inscrie-te online sau la sediu si vei avea parte de informatii eficiente, care sa te propulseze in cariera. 1 Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurii conexe s-au finanţat în perioada 2007 – 2012, un număr de doar 65 de proiecte (44 depuse de administraţii publice locale, 18 de unităţi de cult, 2. Cardurile de vacanta pot fi utilizate doar in unitati de cazare din Romania si in agentii turistice autorizate/licentiate de Ministerul Turismului si care au contract de afiliere cu unitatile emitente de vouchere de vacanta. Secretarul de stat a condus delegatia Ministerului Turismului in Spania, iar programul a inclus intalniri cu reprezentanti din domeniul turismului, in vederea intensificarii promovarii Romaniei ca. "Vom face o bază de date pe care o să o dăm publicității. Ministerul Turismului Hoteluri Acreditate. Regim de vize. În curând, firmele și operatorii economici din sectorul HoReCa, precum agențiile de turism, hotelurile ori restaurantele, vor avea acces la granturi oferite de Guvern, care să le acopere, parțial, pierderile suferite în 2020, din cauza pandemiei, potrivit unui comunicat de presă recent al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). Dacă deții o unitate de turism sau te pregătești să intri în afaceri cu o pensiune sau un restaurant, trebuie să ții cont de faptul că există un act important pe care este necesar să îl obții pentru a funcționa în deplină legalitate: certificatul de. (4) Transferul de fonduri de la bugetul Ministerului Turismului, titlul VI „Transferuri între unități ale administrației publice", cod 51. Conform datelor furnizate de Ministerul Turismului în 2019, oferta hotelieră de pe litoralul românesc cuprindea anul trecut 57 de hoteluri de 4 și 5 stele (19% din totalul hotelurilor de pe litoral), în timp ce zona 23 August-Neptun-Olimp număra doar 2 vile de 5 stele, 4 hoteluri de 4 stele și alte 18 proprietăți clasificate astfel, cu un număr redus de camere. După ce unii angajați din administrațiile publice locale au primit vocherele de vacanță în cuantum de 1450 lei, învățământul este primul sector de activitate unde toți angajații au primit acest drept financiar și care se pot bucura deja de utilizarea lor. Vezi toate comunicatele despre Asociatia pentru Promovarea Si Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunarii sau distribuie propriul tau. Ministerul Turismului a atestat noi stațiuni turistice de interes național ori local. Pentru navă, consultați HMS Caicos (K505). Acesta se deplasa din direcția străzii Poienarilor înspre Corneliu Coposu. 2,7% în 2019 conform datelor publicate de INS la cca. Aici gasiti licitatii pentru servicii de telecomunicatii, retele de internet, tv, telefonie, centrale telefonice, etc. Ministerul Turismului Ministrul Economiei, Comerţului si Turismului, Mihai Tudose din 3 ian 2015 -7 oct 2015 7 octombrie 2015 - 4 ianuarie 2017. 22071, Telefon: 021 - 9551 Directia de control - Ministerul turismului: 080 086 8282 Rezervari on-line si la telefon: 0241 999. Ionut Tirdea 9 martie 2020 Altele 9 martie 2020 Altele. Nr cursuri: REGIONAL-73, Bacau-2,Botosani-5,Iasi-12,Neamt -13,Suceava -25Vaslui-16. În anul 2014 rata de supravieţuire a întreprinderilor la un an este de peste 80%. • Din cele 248 de hoteluri, doar patru sunt clasificate la cinci stele, 17 fiind clasificate la patru stele. Ministerul Turismului Hoteluri Acreditate. Direcția de Control din cadrul Ministerului Turismului a descoperit nereguli grave în două hoteluri din Mamaia - Național și Unirea și în alte opt hoteluri din stațiunile Neptun-Olimp: Banat, Clăbucet, Romanța, Bâlea, Terra, Caraiman, Craiova și Slatina. Descrierea situaţiei 1. CFPDR este un centru de formare profesionala infiintat in urma cu 13 ani. 000 de lei şi au rămas fără certificatul de clasificare. Ziua perfect, cald, soare, dar nu sufocant. Визовый режим. 2017, reprezentanții Direcției Control din cadrul Ministerului Turismului au efectuat o serie de controale la mai multe unități de cazare. Ministerul Turismului vrea să ateste localitățile Borșa din județul Maramureș și Dâmbovicioara din Argeș ca stațiuni turistice de interes național, precum și zonele Mamaia Nord și Peștera-Padina. by InfoTravelRomania. Formulare şi acte necesare. 154 DIN 08/07/93. Lista unităților turistice autorizate: Doar aici își pot petrece concediul angajații MAI, dacă vor să beneficieze de decontarea serviciilor. De aceea, iti sugeram sa cumperi imediat ce apare oferta, atunci cand destinatia / perioada se afla pe lista ta de dorinte. Ancuța Paraschivoiu. Lista funcţiilor majore. Nu întocmai pe cele pe care le-am primit cu toții, ci pe cele. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. 21 „Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiții în turism", către unitățile administrativ-teritoriale ale căror proiecte sunt. București, 06 iunie 2020. 205 de apartamente și camere de închiriat, care fac obiectul unei alte cercetări statistice; 497 de unități ce erau închise din cauza Covid; 2. Dacă deții o unitate de turism sau te pregătești să intri în afaceri cu o pensiune sau un restaurant, trebuie să ții cont de faptul că există un act important pe care este necesar să îl obții pentru a funcționa în deplină legalitate: certificatul de. În perioada 05 - 10. 2,7% în 2019 conform datelor publicate de INS la cca. Zootehnia, pomicultura şi agricultura au un pronunţat caracter de subsidenţă. 2020, pentru a putea calatori in Grecia, toti turistii sunt obligati sa completeze cu cel putin 24 ore inainte de inceperea calatoriei formularul electronic de localizare al pasagerului (Passenger Locator Form sau PLF). 500 de articole scrise. Pensiuni acreditate de ministerul turismului 2018. Căutare pe site: COVID-19. În doar câteva ore, îi cunoaştem pe câştigătorii trofeelor Festivalului Concurs Internaţional Cerbul de Aur 2019. TopHotel Awards este o gală în care cele mai mari companii din turismul românesc concurează pentru titlul de cea mai bună afacere. În funcție de tipul de tabăra de vară pe care îl organizezi: tabără de limba engleză, tabără de biciclete, tabără de supraviețuire, tabără de echitație, tabără sportivă, tabara de aventura, tabară la munte sau la mare etc. La ședință au fost prezenți reprezentanți din județele Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Satu Mare. Controalele la unităţile de cazare au avut loc în perioada 5 - 10 iulie. Ideea lui Emil Racoviță de a se organiza o instituție de stat a turismului, se materializează în anul 1926 când se fondează (prin legea sanitara) Oficiul Național de Turism (ONT), incorporat in Ministerul Sănătății, cu sarcina de a coordona activitatea stațiunilor baleno-climaterice din tara. La lumina unei veioze în formă de glob, înconjurată de cărți și caiete, Paula, o copilă de 11 ani din Chișinău, își face temele. Dupa finalizarea fiecarui modul se sustine examen in prezenta unei comisii desemnata de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei si se obtine o diploma recunoscuta la nivel national.